Două nașteri în condiții de prespital au fost asistate de echipele de urgență

Două nașteri în ambulanță au fost asistate de echipele medicale de urgență în ultimele două zile. Primul caz a avut loc în satul Chircăieștii Noi, raionul Căușeni, Serviciul AMUP fiind solicitat luni, în jurul orei cinci dimineața. Nașterea a decurs fără complicații, iar datorită asistenței medicale calificate acordate de către echipajul medical, s-a născut un băiețel sănătos.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat ieri după-amiază, în sectorul Buiucani al capitalei. Nașterea a survenit în timpul deplasării la spital, astfel că venirea pe lume a fetiței a fost asistată în ambulanță.

Mamele și noi-născuții au fost transportați la maternitate, unde vor primi îngrijiri medicale corespunzătoare. De la începutul anului, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 12 nașteri în condiții de prespital, dintre care 4 au fost asistate în ambulanță.