accident rutier  La ora 9:43 a fost făcută o solicitare la dispeceratul ”903” pe motiv că mai multe persoane necesită asistență medicală urgentă, fiind traumate în urma ciocnirii unui microbuz de rută cu două autoturisme pe șoseaua Muncești, 195.

Două echipe de urgență s-au deplasat la locul accidentului, unde au identificat cinci persoane traumate, toate fiind pasageri ai microbuzului de rută. Printre acestea, s-a aflat un copil de 7 ani și șoferul microbuzului.

Medicii de urgență au acordat primul ajutor medical pacienților. Patru persoane au fost transportate la spital în stare stabilă, iar o persoană a refuzat să fie spitalizată.