11
apr

            În perioada 03-09 aprilie 2023, echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate de 13588 cetățeni, printre care la 1988 copii. După acordarea primului ajutor medical la etapa de prespital 5184 pacienți, dintre care 4101 maturi și 1083 copii au fost transportați la spitalele din țară.

            În perioada menționată, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru pacienții cu următoarele motive: 3511 urgențe cardiovasculare, dintre care 42 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1952 boli respiratorii, inclusiv 986 cu infecții respiratorii virale acute; 1868 patologii neurologice, dintre care 230 cu accidente vasculare cerebrale și 1055 cu urgențe traumatologice.

            Pe parcursul săptămânii, echipele de pe ambulanță au intervenit prompt la 62 de persoane, inclusiv la 6 copii care au suferit traumatisme de diferit grad în cazul a 37 de accidente rutiere. După acordarea asistenței medicale urgente, conform stării sănătății, 46 pacienți au fost transportați asistat la instituțiile medicale spitalicești.

            Totodată, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 100 solicitări pe motivul maladiilor infecțioase, 61 cu urgențe toxice și 29 de combustii. Echipele de asistență medicală urgentă au intervenit operativ în cazul a 23 intoxicații cu medicamente; 11 cu dioxid și monoxid de carbon și 9 intoxicații cu alcool.