12
sep

IMSP CNAMUP informează că în perioada 04 – 10 septembrie curent, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 14004 solicitări, dintre care 2248 la copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital 5641 pacienți, dintre care 4360 adulți și 1281 copii, au fost transportați la spital.

Din numărul total de solicitări înregistrate la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, 3042 au fost pe motivul urgențelor cardiovasculare, inclusiv 39 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1957 neurologice, printre care 207 cu accidente cerebrale vasculare; 1817 respiratorii și 244 urgențe infecțioase.

În perioada de referință, echipele AMU au deservit 1336 urgențe traumatologice, inclusiv la 349 copii. Ambulanța a fost solicitată la 71 de accidente rutiere, produse pe traseele țării, în urma cărora au avut de suferit 89 persoane, dintre care 14 copii. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești 73 pacienți au fost transportați la spital pentru tratament specializat.

Totodată, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat 91 apeluri pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu, inclusiv la 55 persoane cu mușcături de animale sau înțepături de insecte și 32 persoane cu combustii. De asemenea au fost înregistrate 32 urgențe toxice, printre care 17 intoxicații cu medicamente și 4 cu alcool.