
În fiecare an, la inițiativa Federației Internaţionale de Diabet, cu sprijinul OMS, la data de 14 noiembrie, întreaga lume marchează „Ziua Mondială a Diabetului” fiind cea mai mare campanie mondială de informare a populației asupra importanței prevenției și controlului eficient al diabetului, în condițiile în care această boală afectează peste 422 de milioane de oameni la nivel mondial.
Serviciul de Asistență Medicală Urgentă își are rolul său în depistarea pacienților cu valori ridicate a nivelului glucozei în sânge, datorită efectuării testului de glucometrie, cu transmiterea ulterioară a informației către medicii de familie.
În decursul primelor 9 luni ale anului 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, numărul persoanelor care au solicitat asistență medicală pe motiv de diabet zaharat s-a majorat, respectiv s-a majorat și numărul de persoane cărora li s-a efectuat glucometria.
Medicii echipelor de AMU au înregistrat cazuri cînd diabetul zaharat a fost depistat pentru prima dată.
Echipele de AMU sunt dotate suficient atât cu teste, glucometre, cât și cu medicamentele necesare. Centrul de instruire a IMSP CNAMUP periodic petrece instruirea personalului medical privind depistarea precoce a diabetului zaharat și complicațiile acestuia.
În Republica Moldova, pacienții diagnosticați cu diabet zaharat beneficiază și de sprijinul Asociaţiei Diabeticilor „PRODIAB”, organizație nonguvernamentală care desfăşoară programe de școlarizare pentru pacienţi şi rudele acestora, oferă asistență juridică în apărarea drepturilor pacienţilor care suferă de această maladie și difuzează materiale şi informaţii pentru medicii-endocrinologi şi pacienţi.