28
sep

La data de 27 septembrie curent, la ora 11:55 la Departamentul Dispecerizare al IMSP CNAMUP a fost înregistrată o solicitare pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui pacient în vârstă de 57 de ani din mun. Chișinău, pe motivul „electrocutare, pacient inconștient”.

S-au constat circumstanțele tragicului incident: bărbatul colecta nuci, s-a urcat pe o scară și utilizând o rangă metalică, accidental a lovit un cablu electric de înaltă tensiune. Persoana de la înălțimea de aproximativ 2,5 metri a fost aruncată la sol. Cu un automobil de ocazie a fost transportat la Centrul Medical Teramed, aflat în preajmă.

În cadrul Centrului Medical au fost inițiate manevrele de resuscitare, care au continuat în comun cu medicii de pe ambulanță, sosiți la locul solicitării. Echipa Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SAMU Centru a continuat complexul de măsuri de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală și pe tot parcursul transportării pacientului la instituția medicală specializată.

Astfel, în Zona Roșie, echipa SAMU Centru împreună cu echipa de reanimare din cadrul DCMU a IMSP Institutul de Medicină Urgentă au continuat măsurile de resuscitare. Ca urmare a eforturilor comune soldate cu succes, la pacient s-a restabilit ritmul cardiac și respirația.

Menționăm că inițierea timpurie a măsurilor de resuscitare este un factor important pentru succesul întregii intervenții. Doar acțiunile comune, inițiate timpuriu și continuate pe tot parcursul transportării pacientului pot salva vieți!