Cursurile de instruire în acordarea primului ajutor medical pentru profesorii de educație fizică și civică din țară sunt în plină desfășurare. Ieri, medicii formatori ai Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au mers la Strășeni, unde au ținut lecții teoretice și au făcut demonstrații practice pe manechine.
La rândul lor, profesorii au avut posibilitatea să exerseze tehnicile prezentate sub îndrumarea medicilor, iar după ce au demonstrat că au însușit cunoștințele teoretice și deprinderile practice, au primit certificate de participare.
Astăzi, medicii Centrului de Instruire în domeniul Medicinei de Urgență și Calamităților se află în raionul Căușeni și instruiesc alți 20 de profesori în acordarea primului ajutor medical.