
La data de 8 aprilie curent, în contextul marcării celei de-a 75-a aniversare a Zilei Mondiale a Sănătății, reprezentanții Ministerului Sănătății și Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova au organizat un eveniment în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din mun. Chișinău. IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a efectuat demonstrații privind acordarea primului ajutor medical


Medicii din cadrul Centrului de Instruire în domeniul Medicinii de Urgență și Calamităților al IMSP CNAMUP au efectuat aplicații practice pe manechine și au instruit populația în practicarea corectă a manevrele de resuscitare cardio-respiratorie la adulți și copii, în cazul unui stop cardio-respirator.

Scopul acestei inițiative publice este instruirea cetățenilor în acordarea primului ajutor medical în cazul unei situații de risc sporit, când viața unei persoane se află în pericol major. Mai multe persoane de la mic la mare au învățat gratuit tehnicile de resuscitare. Astfel, cu o intervenție corectă și în timp util va crește rata de supraviețuire.

La eveniment au fost prezenți: Ministra Sănătății, Ala NEMERENCO; șefa Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, Miljana GRBIC; vicedirectorul planificare strategică IMSP CNAMUP, Iurie CRASIUC; formatorii specialiști din cadrul Centrului de Instruire în domeniul Medicinii de Urgență și Calamităților al IMSP CNAMUP.













