La data de 4 aprilie reprezentanții IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au avut o întrevedere cu reprezentanți din cadrul University Hospital Linkoping și Centre for Teaching and Research in Disaster Medicine and Traumatology (KMC) din Suedia.

            Scopul vizitei a fost familiarizarea cu activitatea serviciilor medicale de urgență din ambele țări, în vederea inițierii unei colaborări eficiente în perspectiva extinderii și modernizării Centrului de Instruire în domeniul medicinii de urgență și calamităților din cadrul IMSP CNAMUP, prin implementarea unor proiecte comune. 

           La eveniment au participat: vicedirectorul planificare strategică IMSP CNAMUP, Iurie CRASIUC; vicedirectorul medical IMSP CNAMUP, Serghei SUMAN; șefa International Medical Program, Ruhija HODZA-BEGANOVIC; șeful Departamentului management din cadrul KMC, Henrik CARLSSON; formatorul specialist în cadrul KMC, Lucas ARKESTAL; chirurgul plastician Erkki TARPILA și medicul Greta GUSTAFSSON.

            În cadrul ședinței, oficialii au făcut schimb de opinii cu privire la organizarea, structura și particularitățile Serviciilor Medicale de Urgență din ambele țări, punând accent pe pregătirea profesională a echipelor de asistență medicală urgentă. Colegii din Suedia au apreciat realizările și activitatea Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din Republica Moldova.

            În acest sens, această întrevedere va contribui semnificativ la dezvoltarea strategiei IMSP CNAMUP în vederea îmbunătățirii continue a calității asistenței medicale urgente prespitalicești acordate cetățenilor, cât și instruirea personalului medical.