30
sep

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească precizează că în ultima perioadă se atestă o creștere a numărului de cazuri de reacții alergice grave, inclusiv șoc anafilactic ca urmare a înțepăturilor de insecte  (albini, viespi, etc), dat fiind faptul că toamna este perioada de coacere și recoltare a fructelor. Astfel pe parcursul lunii septembrie s-au înregistrat 28 de urgențe alergologice, dintre care 19 au fost cauzate de înțepături de insecte, în toate cazurile pacienții au fost transportați la spital.

       Ultimul caz grav a avut loc ieri, 29 septembrie curent, în după amiaza zilei când a fost solicitat Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească prin intermediul ”Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112” la ora 16:16, pentru o persoană de gen feminin cu vârsta de 57 ani, din raionul Glodeni cu motivul solicitării „înțepătură de albină”. Cazul a fost încadrat în categoria Cod de urgență majoră „roșu”, urgență care pune viața în pericol.

       A fost alocată echipa de asistență medicală urgentă, profil general din cadrul SAMU Glodeni care a ajuns la locul solicitării în timp de cinci minute. 

       S-au constatat următoarele circumstanțe ale cazului: într-o localitate rurală o doamnă la domiciliu a fost înțepată de albină în mâna stângă. La scurt timp au apărut slăbiciune generală, fatigabilitate, cianoza buzelor, respirație îngreunată din care motiv a pierdut cunoștința și a căzut jos, lovindu-se în regiunea occipitală a capului. Rudele s-au alertat, au solicitat ambulanța și cu o mașină de ocazie s-au pornit în întimpinarea acesteia.

       În scurt timp pe traseul dintre or. Glodeni și satul Dușmani echipa AMU a preluat pacienta care era în stare inconștientă și a stabilit diagnosticul prezumtiv: „Șoc anafilactic. Plagă  contuzională în regiunea occipitală a capului”.

       Dat fiind faptul că starea pacientei era critică medicul a inițiat prompt măsurilor de terapie intensivă la locul preluării. După stabilizarea funcțiilor vitale pacienta a fost transportată la secția de reanimare a IMSP Spitalul Raional Glodeni. Menționăm că pe tot parcursul transportării au fost continuate măsurile de terapie intensivă cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali, ca urmare starea pacientei cu dinamică pozitivă, cu indicii hemodinamici stabili și în cunoștință a fost transmisă personalului spitalului.

!!! În acest context, IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească atenționează populația despre riscul major pentru sănătate în cazuri de înțepături de insecte (albini, viespi, etc) ce prezintă un pericol real pentru viață și sănătate, în deosebi la persoanele alergice, copii, vârstnici.

       În situații de risc eminent, apelați la 112.