
La data de 5 mai curent, echipa Substației de Asistență Medicală Urgentă Ocnița în colaborare cu forțele de intervenție urgentă locală au participat la aplicația complexă cu genericul ,,Acțiunile organelor de conducere și forțelor protecției civile ale raionului la organizarea lichidării consecințelor cutremurului de pământ, alunecărilor de teren, avariilor de producție și epizootiilor”.

În acest sens, pe parcursul zilei au avut loc mai multe exerciții practice la care a participat echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Ocnița monitorizată de reprezentanții Serviciului Protecției Civile al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (IMSP CNAMUP).

Potrivit scenariului au fost organizate și desfășurate acțiuni de simulare a lichidării consecințelor cutremurului de pământ la un gimnaziu, a unui incendiu cu pericol de explozie la o stație PECO și a unui accident rutier cu multiple victime, care au suportat traumatisme, arsuri, intoxicații şi leziuni de diferite grade. După acordarea ajutorului medical calificat, pacienții au fost transportați la spital.

Pe parcursul acțiunilor de intervenții simulate în temeiul unor scenarii posibile și realiste, echipa de asistență medicală urgentă a demonstrat profesionalism, responsabilitate, vigilență și competență de intervenție operativă în situații excepționale, manifestând o bună pregătire de acțiune și cooperare cu alte servicii de urgentă întru lichidarea consecințelor grave.










