,,Cuvântul înalță, cuvântul coboară, cuvântul lovește, iubește și tot el te omoară’’, spunea filozoful Esop.

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă și Prespitalicească (CNAMUP), prin Centrul de Instruire a lucrătorilor medicali, a organizat întâlniri cu felcerii-dispeceri din țară.

Întrevederea cu lucrătorii medicali nominalizați, de la Comrat a fost una captivantă pentru cei prezenți și cu foloase pentru psihologii Centrului de Instruire.

Scopul întrevederii a fost evidențierea motivelor care provoacă conflicte între apelanți și serviciul dispeceratului, aplanarea și evitarea acestora.

Pentru crearea unui cadru interactiv, au fost puse in discuție situații problemă, jocuri didactice, care includeau conținuturi din domeniul serviciului prestat, familie.

Felcerii-dispeceri au audiat imprimările apelurilor telefonice, unde lipsea cultura comunicării, provocând apelantul să folosească cuvinte obscene, manifestând agresivitate.

Discuțiile purtate au bifat motivele care duc la conflictul dintre felcerul-dispecer și apelant, printre ele se numără: tonul, duritatea în vorbire, răspunsul neadecvat.

Arta comunicării a fost subiectul discuției, punctul culminant al întrevederii felcerilor-dispeceri cu psihologii Centrului de Instruire din cadrul CNAMUP.

Au fost propuse metode de evitare a conflictelor cu apelanții, în colectivul de muncă, în relațiile cu managerii.

Crearea climatului psihologic favorabil la serviciu este un obiectiv comun al conducătorilor și felcerilor-dispeceri. Arta comunicării este o cale de realizare calitativă, lipsită de stresuri negative în munca lucratorului medical de la urgență.

Întâlnirea a contribuit la proiectarea subiectelor pentru îndrevederi cu psihologii Centrului, unde se va da prioritate formării abilităților de comunicare, utilizarea cuvântului în scopul calității muncii lucătorilor medicali cu apelanții.