
La data de 04.08.23, ora 20:39 a fost solicitat Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească pentru un bărbat de 57 de ani din orașul Călărași, pe motivul „inconștient, dureri toracice”. Cazul a fost încadrat în categoria „Cod Roșu”- urgență majoră, care pune viața pacientului în pericol.
Pentru deservirea solicitării a fost alocată echipa de asistență medicală urgentă de felceri din cadrul SAMU Călărași, în următoarea componență: felcerul Gheorghe Mocanu, infirmierul Andrei Bobeică și șoferul autoambulanței Ionel Valentin, care au sosit la pacient în 3 minute.
Membrii echipei AMU au depistat la domiciliu pacientul inconștient, în stop cardio-respirator. Imediat au fost inițiate măsurile de resuscitare cardio – respiratorie și cerebrală, soldate cu succes, prin restabilirea ritmului cardiac și respirației în doar 10 minute.
Ulterior, cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali, pacientul a fost transportat asistat și transmis medicilor din cadrul Unității Primiri Urgente a Spitalului Raional Călărași.