IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Awesome Logo
    15
    feb
    Medicii 903 au acordat asistență medicală urgentă la nouă persoane care s-au intoxicat cu monoxid de carbon în ultimele 24h. Dintre aceștia, patru au fost copii. Primul caz s-a petrecut într-o localitate din raionul Ialoveni. Apelul la Serviciul de Urgență a parvenit dimineața. Pacienții prezentau semne ale intoxicației cu monoxid de carbon precum somnolență, greața, vomă, dureri de cap. Un caz similar a avut loc într-o localitate din raionul Leova. Serviciul de Urgență a fost apelat la ora 02:05. În urma examinării pacienților, echipa a stabilit că este vorba de o intoxicație cu monoxid de carbon de gravitate medie. În raionul Ștefan Vodă, o femeie de aproximativ 70 de ani s-a intoxicat cu monoxid de carbon, posibil din cauza exploatării incorecte a sobei. Starea sa de sănătate a fost apreciată ca fiind de gravitate medie. Astăzi dimineață în jurul orei nouă, Serviciul de Urgență a fost solicitat în localitatea Corjova, pe motiv că un matur și un copil acuzau stări de slăbiciune generală. La fața locului, echipa a constatat un miros specific și au suspectat o scurgere de gaze naturale. Pacienții au fost evacuați imediat din încăpere. A fost alertat Serviciul de pompieri din satul Cocieri. Tuturor pacienților li s-a acordat asistență medicală de urgență și au fost transportați în stare stabilă la spital.