Apeleaza de urgență
La data de 30 octombrie a avut loc ședința de bilanț a activității pentru 9 luni ale anului curent a IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Ședința a fost prezidată de vicedirectorul dezvoltare, infrastructură și coordonare serviciu IMSP CNAMUP, Iurie Crasiuc cu participarea șefilor subdiviziunilor subordonate.
În cadrul discursului, domnul Iurie Crasiuc a afirmat că pe parcursul perioadei de raportare Serviciul AMUP a fost asigurat, dotat și capabil de a face față în diverse situații de urgență. Finanțarea și dotarea a fost realizată astfel încât acordarea asistenței medicale de urgență la etapa prespital a fost efectuată de către echipele AMU într-un mod sigur, în volum deplin și calitativ, bazat pe accesibilitate, echitate și bunele practici medicale, aliniate la standardele internaționale.
În premieră șefii Substațiilor de Asistență Medicală Urgentă au prezentat totalurile subdiviziunilor privind principalii indici de activitate axându-se pe obiectivele de bază: asigurarea accesului populației la asistență medicală urgentă prespitalicească; utilizarea eficientă a surselor disponibile (umane, tehnice, informaționale și financiare) cu sporirea calității AMU; ridicarea nivelului de instruire și perfecționare a cadrelor medicale; sporirea gradului de pregătire și antrenare a echipelor AMU în exerciții de simulare și intervenție în situații de dezastre naturale; îmbunătățirea satisfacției pacientului privind acordarea asistenței medicale urgente.
Un obiectiv aparte vizând pregătirea edificiilor către sezonul rece 2024-2025 a fost raportat de șeful Direcției dezvoltare infrastructură și gospodărie, Serghei Cozari. S-a precizat faptul că pe parcursul lunilor precedente, la toate subdiviziunile instituției au fost verificate rețelele și instalațiile de apă și canalizare, rețelele electrice, sistemele de ventilare și rețelele de încălzire cu intervenție de mentenanță. Astfel, subliem faptul că toate rețelele inginerești ale instituției sunt pregătite pentru perioada toamnă-iarnă.
În concluzie, domnul Iurie Crasiuc a menționat suportul, aportul și implicarea zilnică a echipelor AMU în prestarea și acordarea asistenței medicale urgente prepitalicești, susținând colaboratorii să-și exercite în continuare atribuțiile de serviciu cu profesionalism, devotament și empatie.
„Munca în echipă îmbunătățește productivitatea și generează rezultate mai bune!”