Apeleaza de urgență
Marți, 29 iunie curent, a avut loc deschiderea oficială a sediului renovat al Punctului de Asistență Medicală Urgentă Corjeuți din cadrul SAMU Briceni. Acoperirea geografică în raza de deservire a PAMU Corjeuți cuprinde șapte sate cu o populație totală de circa 16.000 locuitori.
Remarcăm faptul că sediul actual al Punctului ocupă o suprafață de 121 mp comparativ cu 70 mp anterior. Volumul lucrările de renovare a edificiului a inclus reparația capitală a clădirii pe exterior și interior. Concomitent a fost racordat la toate utilitățile: apeduct nou; canalizare cu hazna nouă; sistem înnoit de încălzire autonomă; rețele electrice. Totodată a fost construit garajul cu două boxe pentru ambulanțe, cât și amenajat teritoriul adiacent.
Sediul renovat posedă încăperi spațioase necesare pentru asigurarea unor condiții moderne de prestare a serviciilor de asistență medicală urgentă, și anume: sală de alertă, sală de păstrare a medicamentelor, sală de odihnă a angajaților, sufragerie, săli sanitare și duș, precum și odăi tehnice, toate încăperile au fost asigurate cu echipament necesar și mobilier nou.
Valoarea totală a acestui proiect a constituit circa 850 mii lei, bani alocați din contul surselor financiare proprii ale instituției.
La eveniment au fost prezenți: directorul IMSP CNAMUP, Boris GOLOVIN; șeful Departamentului regional Igor PRISACARU; șeful SAMU Briceni, Valeriu TOLMACI; primarul satului Corjeuți, Viorel ANDRONIC; administrația publică locală; lucrători medicali și locuitorii satului Corjeuți.
Dl Boris GOLOVIN a deschis ceremonia de inaugurare cu un mesaj de felicitare și a menționat despre importanța acestui proiect, care are ca scop îmbunătățirea calității serviciilor medicale prestate populației la etapa de prespital în regiunea de nord a țării.