De astăzi, persoanele cu dizabilități de auz şi/sau vorbire din Republica Moldova vor putea solicita serviciile de asistență medicală urgentă prin intermediul aplicațiilor Viber și Skype.

Atunci când se vor confrunta cu o urgenţă medicală, fiind conectate la una dintre aceste aplicații, persoanele cu dizabilități vor putea expedia gratuit mesaje către Serviciul ˂˂903˃˃, la numărul de telefon 062011544, precizând motivul solicitării și adresa exactă.

Noile platforme de comunicare vor facilita accesul la serviciile medicale de urgență prespitalicești a persoanelor cu dizabilități de auz și vorbire din întreaga țară.