La data de 21 iunie a avut loc vizita reprezentanților din Japonia la mai multe subdiviziuni subordonate Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească în cadrul proiectului ,,Instituirea sistemului de management medical al dezastrelor în Republica Moldova”.

          Vizita reprezentanților niponi a avut drept scop familiarizarea cu activitatea și nivelul de organizare a IMSP CNAMUP, structura, funcțiile, capacitățile Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și perspectivele de dezvoltare a subdiviziunilor.

          Specialiștii niponi au fost în vizită la Substația de Asistență Medicală Urgentă Centru; Centrul de instruire în domeniul medicinii de urgență, calamităților și situații de criză și la Dispeceratul comun de urgență. Au fost apreciate axele prioritare de colaborare și proiectele care urmează a fi desfășurate pentru dezvoltarea IMSP CNAMUP și formarea profesională a personalului medical.

          Întrevederea a fost condusă de vicedirectorul medical IMSP CNAMUP, Serghei Suman pentru delegația niponă formată din: consultantul superior Japan International Cooperation Agency (în continuare JICA), Isono Mitsuo; consultantul JICA, Umemiya Yosuke; reprezentantul Disaster Medical Assistance Team ( în continuare DMAT), Akahoshi Kouki; reprezentantul DMAT, Toyokuni Yoshi și coordonatoarea locală JICA, Maria Bînzari.

          Reprezentanții IMSP CNAMUP au subliniat faptul că Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească mizează în continuare pe sprijinul partenerilor niponi ceea ce va permite modernizarea și dezvoltarea subdiviziunilor instituției.