
Anual, la 29 octombrie este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Accidentului Vascular Cerebral (AVC). Scopul acesteia este creșterea gradului de conștientizare a populației asupra factorilor de risc și întreprinderea acțiunilor necesare pentru diminuarea cazurilor AVC în întreaga lume.
De la începutul anului 2022, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate circa 81000 solicitări pe motivul urgențelor neurologice și neurochirurgicale, inclusiv la 9300 pacienți cu accident vascular cerebral (4200 din localitățile urbane și 5100 din cele rurale).
Precizăm faptul că din numărul total de solicitări pentru acordarea asistenței medicale urgente persoanelor cu patologii neurologice, circa 16000 de cazuri erau urgențe majore, atunci când viața pacientului se află în pericol eminent.
După acordarea ajutorului medical prespitalicesc, în cadrul Departamentelor de medicină urgentă au fost transportate aproape 19000 persoane cu patologii neurologice, menționăm faptul că 8600 pacienți au suferit un accident vascular cerebral.
La spitale au fost transportați cu accident vascular cerebral cel mai frecvent persoanele după vârsta de 70 ani – circa 4550 pacienți, urmate de 3110 persoane cu vârste cuprinse între 60-70 ani și 1060 persoane cu vârste cuprinse între 50-60 ani. Doar 151 persoane cu vârsta până la 40 de ani au suferit un AVC. Medicii de pe ambulanță au intervenit prompt în cazul a 1100 AVC ischemice, 300 AVC tranzitorii și circa 100 AVC hemoragice.
Simptomele AVC-ului sunt: stări de amorțeală; slăbiciune sau paralizie a feței; tulburări de mers, vedere și vorbire; pierderea echilibrului sau a coordonării; confuzie și dureri de cap. Principalul factor de risc este tensiunea arterială ridicată. Alți factori de risc sunt: obezitatea; colesterolul ridicat; diabetul și fumatul de tutun.
În contextul Zilei Mondiale de Prevenire a Accidentului Vascular Cerebral, IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă cetățenii să consulte regulat medicul specialist și să urmeze tratamentul. În cazul agravării stării de sănătate, apelați la numărul de urgență 112.