În această dimineață un autocar de pe ruta Kiev – Chișinău cu 68 persoane la bord a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. La ora 04:52, Dispeceratul comun de urgență a IMSP CNAMUP a recepționat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență pe motivul ,,accident rutier cu multiple victime” între localitățile Gura Camencii și Ciripcău din raionul Florești.
Pentru deservirea solicitării au fost alocate 5 echipe de asistență medicală urgentă:
3 echipe din cadrul SAMU Florești
1 echipă PAMU Tîrgul Vertiujeni din cadrul SAMU Florești
1 echipă PAMU Stoicani din cadrul SAMU Soroca.
Menționăm faptul că echipele AMU au intervenit prompt la locul solicitării, au efectuat triajul medical și au acordat asistență medicală de urgență tuturor victimelor. Ulterior, 15 pacienți cu diverse traumatisme au fost transportate la spital (14 la IMSP Spitalul Raional Florești și o persoană la IMSP Spitalul Raional Soroca).
În cadrul acestei misiuni au fost implicate toate serviciile de urgență, care au lucrat împreună și au efectuat toate măsurile necesare în salvarea vieților!
„Unirea este un început. Menținerea este un progres. Lucrul împreună este success!”
Henry Ford