IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Română ▼
Română
English
Русский
Japanese
    07
    apr

    Anul acesta, tema Zilei Mondiale a Sănătății este „Sănătatea mea, dreptul meu”, iar Organizația Mondială a Sănătății sărbătorește 76 de ani de la înființare. Tema anului 2024 a fost aleasă cu scopul de a milita pentru dreptul indivizilor de pretutindeni de a avea acces la servicii de calitate în sănătate, educație și informare în domeniu, precum și apă potabilă sigură, nutriție bună, locuință de calitate, condiții decente de muncă și libertate în fața discriminării.


    În cadrul evenimentului organizat în mun. Chișinău au participat cetățeni, reprezentanții administrației publice centrale și locale și instituții de stat.
    Centrului de Instruire în domeniul medicinii de urgență, calamităților și situații de criză din cadrul IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (IMSP CNAMUP) au participat activ în cadrul acestui frumos eveniment organizat.
    Au fost efectuate diverse demonstrații practică a procesului de resuscitare pe manechin cu utilizarea defibrilatorului semiautomat, practicarea manevrelor de dezobstrucție a căilor respiratorii pe manechin și aplicarea Suportului Vital Bazal pe manechine cu efectuarea masajului cardiac extern, etc.


    Menționam că cetățenii au dat dovadă de un interes sporit și entuziasm. Cunoscând manevrele salvatoare de viață, au conștientizat că se poate interveni rapid în cazul unei situații de risc sporit, când viața unei persoane se află în pericol major. Aplicarea imediată a abilităților de prim ajutor persoanelor aflate în pericol iminent, înaintea sosirii ambulanței, oferă mai multe șanse de supraviețuire.


    În contextul celor relatate, sărbătoarea „Zilei Mondială a Sănătății” este oportună pentru a focusa atenția societății asupra importanței măsurilor de salvare și a creșterii gradului de responsabilitate a cetățenilor atât pentru protejarea vieții proprii, cât și a celor din jur.
    Minutele pot salva vieți! Doar împreună punem preț pe lucrurile ce nu au preț!