Atestarea felcerilor de urgență din cadrul IMSP CNAMUP
Astăzi, 30 mai curent, în incinta Centrului de instruire în domeniul medicinii de urgență, calamităților și situații de criză din cadrul IMSP CNAMUP a avut loc atestarea personalului medical cu studii medii de specialitate (felceri și asistenți medicali de urgență).
Scopul evenimentului constă în evaluarea, atestarea și conferirea categoriilor de calificare angajaților cu studii medii de specialitate în domeniul medicinii de urgență.
În cadrul ședinței, Comisia de atestare a felcerilor a examinat 45 de dosare depuse, dintre care 28 pentru confirmarea categoriei de calificare. Procedura s-a efectuat în două etape, prima etapă teoretică a fost testarea cu 100 de itemi și a II-a etapă a fost prezentarea manevrelor și abilităților practice din domeniul medicinii de urgență.
Urmare celor expuse, personal medical cu studii medii de specialitate a susținut atestarea. Rezultatele s-au marcat prin conferirea categoriilor de calificare:
· Categoria superioară – 4 persoane;
· Categoria I – 2 persoane;
· Categoria a II-a – 11 persoane.
„Oamenii de succes nu posedă daruri speciale. Doar muncesc din greu și reușesc pentru că și-au propus!”