IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Română ▼
Română
English
Русский
Japanese
    18
    oct

     Cazul deosebit a avut loc la data de 16.10.2024, ora 18:13, când a fost solicitat Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească pentru o gravidă de 23 ani, dintr-o localitate a raionului Dondușeni, cu motivul “Sarcină 38-39 săptămâni”.
     Echipa de asistență medicală urgentă din cadrul PAMU Sudarca al SAMU Dondușeni a ajuns în 15 min la solicitare și a preluat pacienta care era la a patra naștere și prezenta contracții frecvente. În timpul deplasării la spital a survenit nașterea în ambulanță. Datorită acțiunilor întreprinse de membrii echipei AMU s-a născut un băiețel de 2500 gr, cu scorul Apgar 7/8 puncte.
     Membrii echipei PAMU Sudarca au efectuat măsurile necesare ca nou-născutul și lăuza să se simtă în siguranţă în pofida condiţiilor improprii de asistare a naşterii. După acordarea asistenței medicale de urgență, mama şi băiețelul au fost transportați la IMSP Spitalul Raional Edineț. Bravo echipei PAMU Sudarca:
    Felcer – Vera Pînzari
    Infirmier – Marcel Baran
    Conducător autoambulanță – Victor Balta


     Menționăm faptul că la data de 10 octombrie 2024 a mai fost înregistrat un caz de naștere în condiții de prespital. O femeie de 25 de ani a născut o fetiță sănătoasă în prezența echipei PAMU Grozești din cadrul SAMU Nisporeni în următoarea componență:
      Asistent medical – Mariana Grigoraș
    Infirmierul – Liubovi Apostu
    Conducător autoambulanță – Iurie Lefter


     Datorită asistenței medicale urgente calificate acordate în timp oportun, nașterea la domiciliu a decurs fără complicații. Ulterior mama și micuța de 2500 g au fost transportate la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Nisporeni.
     “O mamă e acea persoană care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuită cu nimeni.”- Cardinal Mermillod