Astăzi, 22 martie 2024 s-a desfășurat aplicația complexă cu genericul ,,Acţiunile organelor de conducere şi forţelor protecţiei civile ale raionului Criuleni la organizarea lichidării consecinţelor cutremurului de pământ, inundațiilor catastrofale, alunecărilor de teren, accidentelor majore care implică substanțe periculoase şi epizootiilor”.
Scopul evenimentului constă în instruirea, perfecționarea și verificarea capacității de conducere a structurilor cu atribuții în managementul situațiilor excepționale, precum și a modului de planificare și desfășurare a acțiunilor specifice, potrivit competențelor, pe baza unor scenarii posibile și realiste.
Potrivit scenariului dimineața s-a produs un cutremur în două reprize cu durata de 56 sec. Pe teritoriul raionului Criuleni s-au înregistrat deteriorări esențiale la blocurile și casele locative, au fost deteriorate liniile de comunicații și energie electrică, conducte de gaze naturale. În urma alunecărilor de teren produse a avut loc un accident rutier cu multiple victime și un incendiu de proporție.
Echipa AMU au intervenit la locul solicitării, au acordat asistență medicală urgentă prespitalicească persoanelor sinistrate, care au suportat traumatisme, arsuri, intoxicații şi leziuni de diferite grade. Ulterior, cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali pacienții au fost fost transportați la spital.
Menționăm faptul că pe parcursul acțiunilor de intervenții simulate, echipa Substației de Asistență Medicală Urgentă Criuleni au dat dovadă de profesionalism, operativitate, responsabilitate, competență de intervenție promptă în situații excepționale și conlucrare eficientă în timp oportun cu alte formațiuni a protecției civile.
„Dacă ai o pasiune pentru a învinge atunci trebuie să-ţi dezvolţi şi o pasiune pentru muncă. Etica muncii este marele generator de şanse. Munca perseverentă, inteligentă, dură te va ajuta să învingi orice adversar şi, ceea ce este şi mai important, este calea cea mai sigură spre mândria sănătoasă, fundamentată pe fapte şi performanţă!” - Greg Werner