IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Română ▼
Română
English
Русский
Japanese
    06
    ian

    La data de 6 ianuarie, ora 03:10, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale urgente unei gravide de 37 ani pe motivul „Sarcină 38 săptămâni” într-o localitate a raionului Cimișlia.

    Pentru deservirea solicitării a fost alocată echipa de asistență medicală urgentă a PAMU Mihailovca din cadrul SAMU Cimișlia, care s-a deplasat imediat și a ajuns prompt la domiciliul pacientei.

    La locul solicitării, gravida acuza dureri abdomenale și contracții frecvente. Din anamneză s-a constatat că pacienta era la III-a naștere. La evaluarea pacientei s-a determinat prezenta semnelor de debut al nașterii și s-a decis de a o transporta de urgență la spital.

    Peste 10 minute, în timpul transportării a survenit nașterea. Astfel, venirea pe lume a nou-născutului a fost asistată în ambulanță. Datorită intervenției echipei AMU s-a născut un băiețel de aproximativ 3 kg. Ulterior, lăuza și copilul au fost transmiși specialiștilor din cadrul IMSP Spitalul Raional Cimișlia.

    Bravo echipei PAMU Mihailovca din cadrul SAMU Cimișlia:

    ·        Asistent medical – Valentina Borș

    ·        Infirmier – Claudia Iacoban

    ·        Șoferul ambulanței – Vladimir Doga.

    „Pentru lumea din jur este o mamă, dar pentru familia ei ea este întreaga lume!”