IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Română ▼
Română
English
Русский
Japanese
    27
    sep

    IMSP CNAMUP participă la expoziția MoldMedizin & MoldDent 2024

    IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească participă la cel mai important eveniment medical din țară – MoldMedizin & MoldDent. Expoziția internațională specializată de echipamente medicale, preparate farmaceutice şi stomatologie, ediția XXVII-a se desfășoară în perioada 26-29 septembrie 2024 la CIE Moldexpo.

    În cadrul evenimentului, specialiștii IMSP CNAMUP prezintă elementele de bază în acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital. Dispozitivele medicale din dotare sunt utilizate în cazul urgențelor medico-chirurgicale majore: cardiovasculare, neurologice, traumatologice, respiratorii, pediatrice, etc.

    Vizitatorii au oportunitatea de a vedea cele mai performante dispozitive medicale utilizate de echipele AMU în timpul intervențiilor. Electrocardiografele de nouă generație permit efectuarea ECG cu transmitere la distanță. Defibrilatoarele semiautomate și portabile se aplică la persoanele aflate în stop cardio-respirator, mărind șansele de supraviețuire ale acestora. În acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești la pacienții în stare critică sunt folosite ventilatoare pulmonare, iar pentru investigarea pacienților cu afecțiuni grave și a celor accidentați este folosit ultrasonograful portabil de ultimă generație. 

    De asemenea un pilon important în procesul de acordare a asistenței medicale urgente prespitalicești sunt produsele farmaceutice, inclusiv cele termolabile și preparatele medicamentoase, care sunt transportate în gențile frigorifice portabile de înaltă calitate.

    Vă așteptăm în Pavilionul numărul 1 pentru a face cunoștință cu echipamentele medicale de nouă generație. Cu echipa IMSP CNAMUP veți afla mai multe detalii cum să acționați în diverse situații de risc pentru sănătate și viață.

    „Atunci când o echipă depășește performanța individuală și învață încrederea în echipă, excelența devine realitate!" - Joe Paterno