În perioada 7-10 aprilie curent, personalul medical din cadrul IMSP CNAMUP a participat a participat la o serie de ateliere de instruire specializate, desfășurate în cadrul Centrului de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză.
Programul de instruire a inclus trei module tematice esențiale:
· Integrarea în serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească
· Abordarea urgențelor cardiovasculare la etapa de prespital
· Abordarea urgențelor obstetricale și ginecologice la etapa de prespital
Aceste instruiri au avut drept scop consolidarea și actualizarea cunoștințelor teoretice, precum și dezvoltarea competențelor practice ale personalului medical implicat în acordarea asistenței medicale de urgență.
Sub îndrumarea formatorilor cu experiență, participanții au beneficiat de sesiuni interactive, care au combinat prezentările teoretice cu exerciții practice și simulări de cazuri clinice. Accentul a fost pus pe recunoașterea precoce a urgențelor medicale, evaluarea corectă a stării pacientului și aplicarea promptă a protocoalelor de intervenție.
Un element important al instruirii l-a constituit abordarea multidisciplinară a cazurilor, fiind încurajată cooperarea eficientă între membrii echipelor AMU. Totodată, s-a pus un accent deosebit pe comunicarea eficientă cu pacientul, precum și pe gestionarea situațiilor critice în condiții critice.
Investiția în instruirea continuă a specialiștilor reprezintă un pilon esențial în asigurarea unui răspuns prompt, eficient și sigur la urgențele medicale, contribuind direct la salvarea de vieți și la îmbunătățirea rezultatelor medicale.
„Dezvoltarea continuă este cheia succesului în orice profesie!”
Brian Tracy