Integrarea tinerilor în echipa IMSP CNAMUP
În perioada 21–23 ianuarie 2026, formatorii Centrului de instruire din cadrul IMSP CNAMUP au organizat atelierul cu genericul ,,Integrarea în Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească”.
Instruirile s-au desfășurat în scopul integrării în Serviciul AMUP și al dezvoltării competențelor profesionale specifice personalului medical cu studii medii. Tinerii au avut oportunitatea de a prelua cunoștințele, experiența și cele mai bune practici ale specialiștilor în acordarea ajutorului medical prespitalicesc.
Pe parcursul instruirilor au fost abordate subiecte teoretice şi practice ce ţin de:
· Organizarea activității Serviciului AMUP
· Principiile securității și sănătății în muncă
· Principiile profilaxiei infecțiilor asociate activității medicale prespitalicești
· Lucrul în echipa AMU
· Comunicarea, etica și deontologia medicală
· Regulamente și instrucțiuni privind lucrul cu aparatajul din dotarea autoambulanței de tip B și C, completarea trusei medicale
· Completarea documentației Serviciului AMUP
· Suportul Vital Bazal și Avansat.
O componentă esențială a atelierului a constat în simulări practice bazate pe scenarii realiste, menite să consolideze capacitățile echipelor de asistență medicală urgentă și să dezvolte reacția rapidă în situații în care viața pacienților este în pericol iminent.
„Educația este fundamentul dezvoltării personale și a progresului societății!”