La data de 10 iulie curent, la ora 13:32 a parvenit un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei femei de 31 ani, care s-a înecat cu o bucată de carne în timpul mesei și se sufoca, dintr-o localitate a raionul Telenești.
Apelanta fiind pe fir cu operatorul 112 i s-a făcut legătura telefonică cu Violeta Gaju, dispecerul medical din cadrul Dispeceratului comun de urgență al IMSP CNAMUP, care a luat inițiativa și îndruma ruda de la celălalt capăt al firului ce măsuri și cum să le îndeplinească pentru a debloca căile respiratorii ale pacientei.
Între timp a fost alocată cea mai aproape ambulanță disponibilă, care se afla în localitatea Sărătenii Vechi și a parcurs distanța până la solicitare în 7 minute. Membrii echipei PAMU Sărătenii Vechi a SAMU Telenești au preluat pacienta, continuând manevrele de dezobstrucția ale căilor respiratorii, care au dat rezultat pozitiv.
Pacienta în stare stabilă a fost transportată asistat cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali la IMSP Spitalul Raional Telenești.
Datorită eforturilor comune ale rudelor care au inițiat rapid măsurile necesare și lucrătorilor medicali din cadrul IMSP CNAMUP, a fost posibilă salvarea tinerei femei, care a putut respira din nou.
Bravo doamnei Violeta Gaju, dispecerul medical din cadrul Dispeceratului comun de urgență al IMSP CNAMUP și echipei PAMU Sărătenii Vechi SAMU Telenești în următoarea componență: medicul Anatolie Rabei, felcerul Rodica Șeremet și șoferul autoambulanței Vasile Paladi.
„Fiecare secundă are o valoare infinită!” – Goethe