Sărbătoarea Zilei Lucrătorului Medical şi a Farmacistului este o ocazie specială și frumoasă de ne a exprima recunoștința pentru toți cei care prin vocație sunt profesioniști, și-au dedicat destinul suferințelor oamenilor și manifestă eroism în activități de zi cu zi. Aceștia sunt medicii, felcerii, asistenții medicali, farmaciștii și alți lucrători încadrați în sistem care asigură buna funcționare a Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
De Ziua Dumneavoastră profesională, ne reamintim despre valoarea incontestabilă ce o aveți pentru societate și subliniem aportul continuu care îl aduceți în crearea unui sistem medical eficient, modern și adaptat necesităților cetățenilor.
Fiecare din voi aţi ales cea mai nobilă profesie din lume, alinați suferința și durerea pacienților, le oferiți speranța vindecării, și cel mai important, le salvați viețile, astfel contribuiți la perpetuarea vieții pe pământ. Sunteți cei care tratați oamenii cu multă răbdare, atenție și empatie, încălziți sufletele cu zâmbete și cuvinte încurajatoare, emanați lumină și încredere în ziua de mâine.
Vă mulţumim pentru munca asiduă și dăruirea de sine manifestate în activitatea cotidiană. Vă adresăm cele mai sincere felicitări și alese cuvinte de apreciere pentru profesionalism, responsabilitate, devotament, curaj și omenie.
Dragi colegi Vă dorim multă sănătate, linişte, pace, bucurie, admirație și respect din partea pacienţilor. Grație Dumneavoastră, pacienții se pot bucura de viață și de cei dragi alături. Suntem mândri de ceea ce faceți!