IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Română ▼
Română
English
Русский
Japanese
    30
    apr

    Astăzi, 30 aprilie 2025 echipa SAMU Ciocana a participat la exercițiul interdepartamental de nivelul II cu mai multe forțe și mijloace în teren, desfășurat la Vadul lui Vodă de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

     

    Scopul exercițiului este perfecționarea nivelului de pregătire, cooperare și răspuns în cazul urgențelor majore. Aplicațiile au fost concepute ca exercițiu axat pe exersarea acțiunilor de răspuns în timp real și au prevăzut simularea unei situații excepționale cauzate de un incendiu produs pe teritoriul aerodromului sportiv.

    Potrivit scenariului, un avion de dimensiuni mici a luat foc, iar în urma incendiului au avut de suferit mai multe persoane. Imediat au fost solicitate serviciile speciale de intervenție, inclusiv echipa de asistență medicală urgentă, care a sosit prompt acordându-le primul ajutor la fața locului, ulterior transportând victimele la spital.

    În toate situațiile tactice personalul IMSP CNAMUP împreună cu colegii IGSU au lucrat cot la cot pentru lichidarea consecințelor devastatoare. Pe parcursul exercițiului, echipa Substației de Asistență Medicală Urgentă Ciocana a dat dovadă de profesionalism, operativitate, responsabilitate și lucru în echipă cu alte servicii de intervenție din țară.

    Bravo echipei SAMU Ciocana:

    • Felcer de urgență - Valeria MATEI
    • Infirmier – Mihail CÎNALÎ
    • Conducător autoambulanță – Artur ENACHE.

    „Competiția ne face mai rapizi, colaborarea ne face mai buni!” 

    Fyrefly