

Apeleaza de urgență
Încă un proiect major pentru fortificarea și modernizarea IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească realizat cu succes.
Astăzi, 15 iulie 2024 noul edificiu destinat amplasării Substației de Asistență Medicală Urgentă (SAMU) Orhei a fost inaugurat după construcția din temelie. Angajații se vor bucura de condiții moderne de lucru, racordate la standardele europene într-un sediu nou.
Clădirea cuprinde 3 nivele cu o suprafață de 1063 m2. Edificiul dispune de încăperi spațioase, dotate cu echipament și mobilier nou și anume: sală de alertă, sala de ședințe, sală de instruire, sală de păstrare a medicamentelor, boxă pentru dezinfecție, sală de odihnă a angajaților, vestiar pentru personal, sufragerie și săli sanitare. La fel, Substația dispune de garaj cu o suprafață de 389 m2 cu 6 boxe pentru 6 autoambulanțe din dotare, boxe pentru deservire și întreținere, depozit de piese, vestiar și bloc sanitar pentru personal. De asemenea, a fost amenajat un teritoriu adiacent de cca 27 ari. Menționăm faptul că au fost instalate panouri solare care sunt o soluție pentru eficiența energetică.
Atestarea istorică a Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească în raionul Orhei numără peste 75 ani de activitate. SAMU Orhei reprezintă una dintre cele mai mari substații din raionale centrale ale țării, cuprinzând 6 Puncte AMU din localitățile rurale: Brănești; Chiperceni; Mălăiești; Morozeni; Peresecina și Susleni.
În cadrul SAMU Orhei activează 62 angajați, inclusiv: 7 medici; 22 felceri/ asistenți medicali; 12 infirmieri; 17 conducători autoambulanță și 4 alt personal. SAMU Orhei dispune de 4 echipe de asistență medicală urgentă care deservesc anual circa 32500 solicitări. Costul lucrărilor de construcție și amenajare ale edificiului constituie 34 milioane de lei, mijloace financiare alocate de Ministerul Sănătății.
La eveniment au participat: Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu; Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Președintele Comisiei Protecție socială, sănătate și familie Adrian Belîi; Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, șefii de substații, personalul medical și angajații instituției.
Continuăm să fim cât mai aproape de oameni, oferindu-le, cu pași siguri un Serviciu de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească modern și eficient.
„Imposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități…”