Apeleaza de urgență
În perioada 28.08.23–03.09.23, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 14628 persoane, inclusiv la 2344 copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital 5761 pacienți, printre care 1343 copii au fost transportați la spital.
În ultima săptămână intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele urgențe: 2646 cardiovasculare, dintre care 24 cu sindrom coronarian acut; urmate de 2035 neurologice, dintre care 214 cu accidente vasculare cerebrale, 1854 respiratorii și 1492 traumatologice.
La Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP au mai fost înregistrate 310 solicitări pe motivul urgențelor infecțioase și 103 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care dintre care 63 mușcături de animale sau înțepături de insecte, 34 combustii și 3 sincope calorice. Alte 9 persoane au manifestat reacții alergice acute de diferite etiologii.
Pe parcursul săptămânii, echipele AMU au fost solicitate în cazul a 77 accidente rutiere, în urma cărora au suferit 97 persoane, printre care 10 copii. Ulterior, 78 pacienți cu diverse traumatisme au fost transportați la spital pentru investigații și tratament.