Solicitările deservite de echipele AMU pe parcursul săptămânii
În perioada 10-16 iunie curent, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 13757 solicitări, inclusiv 2032 la copii. După acordarea asistenței medicale prespitalicești 5991 pacienți, dintre care 1197 copii au fost transportați la spital. Din numărul total de solicitări înregistrate, 353 nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale.
Pe parcursul săptămânii, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru pacienții cu următoarele urgențe: 2807 cardiovasculare, dintre care 41 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1925 patologii neurologice, inclusiv 238 cu accidente vasculare cerebrale; 1587 respiratorii și 1554 traumatisme, inclusiv la 318 copii.
Săptămâna trecută echipele AMU au intervenit la 104 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici și de mediu: 74 mușcături de animale/ înțepături de insecte, 25 combustii și 4 insolații. Totodată, au parvenit 58 apeluri pe motivul urgențelor toxice de diferită geneză, inclusiv 24 intoxicații cu medicamente, 16 cu alcool, 3 cu droguri și 3 cu ciuperci.