

Apeleaza de urgență
În după amiaza zilei de 14 august s-a produs un accident rutier la ieșirea din satul Băiuși, raionul Leova. La ora 14:31 a fost solicitată intervenția Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească pentru mai multe persoane traumate în urma impactului.
Prima echipă PAMU Iargara (SAMU Leova) a intervenit în 7 minute la locul solicitării și a efectuat triajul persoanelor. Din informațiile preliminare s-a constatat că 2 automobile s-au ciocnic violent, iar în urma coliziunii au fost rănite 4 persoane, printre care o minoră de 17 ani și un copil de 11 luni.
Ținând cont de gravitatea cazului și numărul victimelor au fost direcționate în ajutor încă două echipe AMU – PAMU Cociulia (SAMU Cantemir) și SAMU Cimișlia. Personalul medical din diferite subdiviziuni ale IMSP CNAMUP prin conlucrare au acționat eficient, acordând ajutorul medical calificat la etapa de prespital victimelor accidentului cu diverse traumatisme.
Misiunile echipelor AMU s-au finalizat cu transportarea a 3 pacienți cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali la spital (2 la IMSP Spitalul Raional Hîncești și 1 la IMSP Spitalul Raional Cimișlia) pentru tratament specializat în condiții de staționar.
În contextul creșterii numărului de accidente rutiere înregistrate în ultima perioadă reiterăm despre importanța respectării cu strictețe a regulilor de circulație, manifestând atenție și prudență în trafic!
IMSP CNAMUP face un apel către toți participanții la trafic, în special către șoferi - Viața este mai importantă decât orice destinație!
„Siguranța pe drum începe cu responsabilitatea ta!”