IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Awesome Logo
    29
    aug

    Misiune emoționantă pentru echipa SAMU Glodeni, care a gestionat situația cu mult calm și profesionalism în seara zilei de 28 august, atunci când a asistat nașterea unei fetițe, în autoambulanță, în timpul transportării spre maternitate.

    La ora 20:09, Dispeceratul comun de urgență a IMSP CNAMUP a recepționat o solicitare pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei gravide de 29 ani, la a II-a sarcină în 38 săptămâni, într-un sat din raionul Glodeni. 

    Echipa de asistență medicală urgentă a intervenit prompt, preluând mama aflată în travaliu. Din anamneză s-a constatat că contacțiile uterine s-au început la orele 18:00 și deveneau din ce în ce mai frecvente. La scurt timp după preluarea gravidei, în drum spre spital, misiunea a devenit și mai specială - echipa AMU a asistat nașterea în condiții de siguranță, chiar în ambulanță. 

    La ora 20:57, primele  țipete a nou-născutului de gen feminin au umplut autoaspeciala de bucurie și emoții remarcante. Nașterea s-a desfășurat fără complicații, iar fetița a venit pe lume sănătoasă, cu o greutate de aproximativ 3000 gr. și scorul Apgar 9 puncte. 

    Lăuza și nou-născutul au fost transportați ulterior la Centrul perinatologic a Spitalului Clinic din mun. Bălţi pentru îngrijiri de specialitate.

    Felicitări părinților și un gând bun pentru echipa SAMU Glodeni, care a demonstrat încă o dată că se află la datorie în cele mai neașteptate momente:

    ·        Asistent medical - Mariana Nazarciuc

    ·        Infirmier - Marina Vîbornîh

    ·        Conducator autoambulanta - Anatolie Coroban 

    „A ține un nou-născut în brațe este a ține tot ce este pur, inocent și frumos în această lume!”