

Apeleaza de urgență
La data de 24 martie 2025, la solicitarea Aparatului Președintelui Republicii Moldova, specialiștii formatori ai Centrului de instruire în domeniul medicinii de urgență, calamităților și situațiilor de criză al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (IMSP CNAMUP) au organizat un atelier de instruire cu tematica „Primul ajutor până la sosirea echipei de asistență medicală de urgență prespitalicească”.
Conform datelor statistice, mii de oameni aflânduse în situații cu pericol eminent pentru viață, suferă sau decedează anual din cauza necunoașterii măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență sau a modalităților de aplicare ale acestora, cât și pentru ca în situații de urgență n-au beneficiat de asistență corespunzătoare sau nu le-a fost acordat prim ajutor în timp util Din acest motiv subiectul abordat are o importantă vitală pentru a fi studiat.
IMSP CNAMUP reiterează că în cazul unui stop cardio-respirator, cunoașterea suportului bazal vital câștigă minute importante în lupta cu viața, până la sosirea echipei de asistență medicală urgentă. Experiența în domeniu a demonstrat că persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare au cele mai mari șanse de recuperare. În acest context, specialiștii Centrului de instruire în domeniul medicinii de urgență, calamităților și situațiilor de criză IMSP CNAMUP au familiarizat angajații Aparatului Președintelui Republicii Moldova cu principiile primului ajutor.
În cadrul atelierului de instruire, formatorii cu experiență în intervențiile medicale de urgență, au prezentat sesiunea teoretică, cât și demonstrarea și exersarea în bază de simulare a abilităților practice efectuate individual și în grupe, coordonați de medicii specialiști. Trainingul a cuprins prezentarea următoarelor module:
Ø principii generale de acordare a primului ajutor
Ø măsuri de bază în cadrul unui stop cardio-respirator – Suport Vital Bazal
Ø situații de urgență cauzate de obstrucția căilor aeriene
Ø situații de urgență cauzate de traumatisme
Participanților evenimentului, circa 20 persoane de diferite profesii, le-au fost explicate și demonstrate manevrele pe manechine, iar apoi au exersat prin simulare de situații reale, în final având și posibilitatea să pună întrebări în cadrul discuției interactive. Tehnicile dobândite în cadrul atelierului, pe lângă cele referitoare la siguranța salvatorului, recunoașterea urgenței și apelarea serviciului de urgență 112, au inclus suportul vital bazal cu masajul cardiac extern, ventilația și dezobstrucția cailor aeriene, etc.
IMSP CNAMUP salută astfel de inițiative privind cunoașterea principiilor de prim ajutor până la sosirea echipelor de asistență medicală urgență, care presupun posedarea acțiunilor salvatoare de viață de către populație ce pot asigura supraviețuirea unei persoane aflate în stare critică.
FIECARE POATE PROTEJA SAU SALVA O VIAȚĂ!
„Există o putere imensă atunci când un grup de oameni cu interese similare se adună pentru a lucra spre aceleași obiective.” — Idowu Koyenikan