IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Awesome Logo
    13
    feb

                La data de 9 februarie 2023, ora 03:37, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei femei gravide în 38 de săptămâni, care avea deja contracții și prezenta simptome de debut al nașterii.

                Pentru deservirea solicitării a fost alocată echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Buiucani, care s-a deplasat imediat și a ajuns prompt la locul solicitării în 7 minute.

                Menționăm faptul că femeia era la a IV-a naștere și echipa SAMU Buiucani a preluat rapid pacienta. În timpul deplasării la spital a survenit spontan nașterea, astfel venirea pe lume a nou-născutei a fost asistată în ambulanță. Femeia în vârsta de 37 de ani a adus pe lume o fetiță sănătoasă cu o greutate de 3000g. 

             Datorită asistenței medicale urgente calificate acordate în timp oportun de membrii echipei SAMU Buiucani, nașterea în ambulanță a decurs fără complicații. Ulterior, lăuza și nou-născuta au fost predate în stare stabilă la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.